Lumea lui Ainival, s-a născut undeva prin 2007, odată cu publicarea primului volum — „Ritmuri interioare” se numea pe vremea aceea, acum „Începutul călătoriei” —al unei serii lungi de cărţi scrise într-o limbă diferită de cea pe care am învăţat-o în şcoală. O limbă în care contradicţiile au dispărut, pentru a face loc unei lumi noi. O lume în care orice este posibil. Absolut orice.
Această lume, am numit-o „LUMEA LUI AINIVAL”.
În viaţa de zi cu zi, i-am zis „Proiectul ZENLA”
De fapt, cred că această lume a existat întotdeauna şi e posibil ca eu să fi început să o descopăr abia în 2007.
Până la urmă, cred că ceea ce contează este că există o lume în care totul este posibil.
Ea s-a născut, exact aşa cum scrie şi în biblie:…
„La început a fost cuvântul”.
S-a născut dintr-un cuvânt, o limbă nouă.
A început de la cuvântul: DA. Sau, ADEVĂRAT.
Cum oamenilor din jur le era familiară o altă limbă, o limbă a antonimelor, a contradicţiilor, a competiţiei, a eliminării, a cursei pentru „cel mai bun câştigă”, „cel mai tare învinge”…, etc., cum ne-am obişnuit să dăm nume la tot ceea ce ne înconjoară, i-am dat şi acestei limbi noi, un nume: Limbajul Zero Negaţii.
O lume în care totul este posibil, trebuie să aibă o limbă în care totul e posibil, de vreme ce totul porneşte de la cuvânt. Prin urmare, am eliminat din limba uzuală negaţiile, pentru a putea să am cărămizile cu care să construiesc această lume nouă, în care orice este posibil.
Aşadar, o să te invit aici să intri in LUMEA LUI AINIVAL.
Dacă îţi place, o să ştii ce ai de făcut.
…Altfel, îţi rămâne lumea veche.
Lumea veche, a rămas la locul ei, aşa cum o ştii, aşa că, stai să liniştit omule! E loc destul pentru orice în Univers!
Atâta doar că, treptat — insesizabil poate — eu voi dispare pentru lumea veche, pentru că voi locui în lumea cea nouă, în care totul este posibil.
Evident, totul este posibil pentru cine vrea o lume în care totul este posibil!
Aşa încât, îţi urez
BINE AI VENIT ÎN LUMEA LUI AINIVAL!
Comments on: "Despre Lumea lui Ainival" (1)
[…] LUMEA LUI AINIVAL. […]